fbpx

Care este istoria din spatele logoului Capetan?

Care este istoria din spatele logoului Capetan?

Cum mulți își dau cu presupusul, ne-am zis că ar fi mai ușor să vă spunem povestea din spatele logoului Capetan. Nouă românilor ne plac foarte mult scenariile, dar hai să vi-l prezint pe cel original.

Numele propriu-zis a plecat de la porecla primita de la un amic, care, sesizand excesul meu de zel în ceea ce privește partea organizatorică, m-a numit căpetenie – cu o doză de sarcasm inclusă, desigur. Atunci când am decis să punem bazele școlii de navigație, gluma asta sarcastică s-a dovedit a fi folositoare. Cu umor și mici reglaje, am ajuns la Capetan – care, de fapt, este o combinație între căpetenie și căpitan.

Cât despre logo, ca în cazul oricărui logo la care am contribuit de-a lungul timpului, multe idei au fost explorate până când am ajuns la forma finală pe care o știți cu toții. Procesul de creație e ca un passage planning pentru o ruta offshore fără instrumente – știi de unde pleci, îți imaginezi unde vrei sa ajungi … dar cum ajungi, descoperi pe parcurs.

Tresele căpitanilor au stat la baza primelor schițe :

Primele direcții explorate au inclus stele, linii, dungi, buline și arătau cam așa: 

Am sintetizat, am adăugat și puțină culoare…

Și încet-încet, ne-am apropiat de rezultatul final…

După multe experimente de stilizare și formatare, am obținut un rezultat de care să fim mulțumiți: 

Enumerând pașii așa, poate nu pare mare lucru, dar acest logo este rezultatul a 4 luni de idei, ore de brainstorming, schițe aruncate, idei noi, stilizări, mumbo jumbo informatic. Suntem mândri de rezultat, ne reprezintă și muncim în continuare, cu pasiune și dăruire, pentru ca acest simbol lucrat intens să ajungă să reprezinte ceea ce ne-am propus de la început: elita skipperilor de charter.

Alte articole

înscrie-te acum

Alege unul din modulele potrivite pentru tine.

Folosește datele de contact pentru a obține mai multe informații și pentru a rezerva un loc într-unul dintre modulele noastre. Hai să ne facem împreună planuri de sailing.