Elicopterul SAR la training in UK
Pentru că mulți dintre voi ne-ați întrebat cum a fost, ce s-a întâmplat și ați vrut să aflați mai multe detalii despre povestea cu elicopterul din UK, am să pun aici toată întâmplarea descrisă pe larg și un film detaliat, pentru care îi mulțumim Emiliei care a surprins toate detaliile.
Experiența aceasta uluitoare s-a întâmplat în cadrul cursului nostru Hands On Tide din Marea Britanie, în zona cunoscută ca The Solent. În timpul exercițiului nostru obișnuit de night navigation, în timp ce încercam să găsim un cardinal de S, pe lângă Beaulieu River, am avut o surpriză neașteptată – un elicopter s-a apropiat de barca noastră. Știam doar din auzite, că în Solent, uneori paza de coastă vine random la câte o barca și te întreabă dacă vrei să participi la un exercițiui.
Ei bine, să vă spun totul de la început. Am observat elicopterul de la distanță cum survola zona la aproximativ 1 milă de noi și am observat cum se apropie de noi până când se oprește în dreptul bărcii noastre la o distantă de aprox. 1 cablu. Inițial, am fost puțin surprinși, dar ne-am dat seama că este vorba despre un exercițiu sau o verificare de rutină. Zgomotul era destul de puternic, așa că am mers jos să verificam stația VHF. Cum ne-am așteptat, ne-au contactat pe canalul 16: „sailing vessel near spotlight this is coast guard helicopter. Over” Am răspuns cu numele bărcii noastre și în acest moment ne-au întrebat dacă vrem să participăm la un exercițiu de salvare cu ei. Fără nici o clipă de ezitare am răspuns că suntem mai mult decât fericiți să o facem.
Comunicarea cu echipa din elicopter a fost destul de provocatoare, dat fiind zgomotul elicopterului, calitatea sunetului prin VHF și accentul britanic puternic, dar cu răbdare și profesionalism, ne-au explicat fiecare instrucțiune pas cu pas până când am înțeles perfect ce urma să facem. Am confirmat pas cu pas fiecare etapă a exercițiului și când nu am înțeles ceva, i-am rugat să repete până când totul a fost foarte clar.
Pentru început, ne-au indicat să menținem un curs de 320 de grade și să mergem cu viteza maximă confortabilă pentru motorul nostru. Am activat pilotul automat pe cursul respectiv și 2200 RPM la motor. L-am pus pe Adi responsabil să monitorizeze cursul, viteza și dacă ceva neprevăzut se întâmplă să decupleze pilotul și să preia timona manual. După aceea, ne-au coborât o coardă echipată cu un săculeț, pe care trebuia să-l prindem și să-l aducem la bord, și să recuperam toată partea liberă a coardei („take all the slack in”) – aș zice undeva la 30m. Lucru pe care l-am făcut.
Următorul pas a implicat coborârea unui membru al echipei din elicopter, printr-un cablu de metal care la capăt era prins de coarda inițială care deja era la noi pe barcă. Acesta a comunicat cu echipa din elicopter pentru a-și regla poziția prin semne și prin casca radio. Am ajutat și noi să îl echilibram, trăgând de coarda atașată. Cu o precizie impresionantă, salvatorul a făcut un touchdown în stern, port-side și a urcat la bordul nostru. L-am ajutat puțin, să pună un picior peste balcon, dar sigur ar fi reușit și singur… 🙂
Am dat mâna și i-am urat „Welcome on board”. Primul lucru pe care salvatorul l-a făcut după ce a ajuns în siguranță pe barca noastră a fost să se desprindă de cablul de metal. Era un moment în care riscul era maxim, deoarece exista posibilitatea ca acel cablul de metal să se prindă de vreun obiect pe puntea bărcii. Toată situația a fost gestionată cu calm și profesionalism și totul a părut destul de ușor.
După ce a decuplat cablul de metal, musafirul a rămas la bordul nostru timp de aproximativ trei minute, simulând o intervenție de salvare. Acest interval de timp ar fi fost necesar pentru a cupla un membru al echipajului de harnașamentul lui, pentru a-l ridica în elicopter sau ar fi putut să vină la bord să acorde primul ajutor într-o situație de urgență pe mare.
După simularea intervenției, membrul echipei din elicopter ne-a mulțumit pentru participare și ne-a dorit o seară bună. Ne-am simțit onorați să fim implicați în acest exercițiu și am reiterat aprecierea noastră pentru ocazia de a contribui la acest tip de pregătire.
Înainte de a pleca, membrul echipei a folosit coarda inițială pentru a-și trage cablul înapoi și s-a „clipsat” de el înainte de a urca înapoi spre elicopter. Imaginea lui ridicându-se înapoi spre cer ca într-un film SF a fost un moment memorabil.
Apoi, am eliberat treptat coarda rămasă, până când salvatorul a ajuns în elicopter.
Exercițiul a fost un exemplu perfect al importanței comunicării eficiente și al colaborării între echipaje în situații de urgență. Ne-am simțit în siguranță pe tot parcursul exercițiului datorită profesionalismului și experienței celor implicați.
Această experiență ne-a oferit o mai mare încredere în abilitățile noastre de navigație și ne-a arătat importanța pregătirii pentru situații de urgență pe mare.
Vânturi prielnice și navigare sigură!
Capetan: Antrenăm Elita Skipperilor
Descoperă următorul curs practic în Solent, Marea Britanie, care va avea loc în luna martie! Poți de asemenea, să-ți îmbunătățești și mai mult experiența practică participând la unul dintre cursurile noastre specializate pentru skipperi de charter din Grecia – Hands-On Practice.